Copiii nostri sunt viitorul familiilor noastre si al Bisericii Ortodoxe. Importanta orelor de religie pentru copii este de netagaduit, caci educatia religioasa contribuie la pastrarea si transmiterea invataturilor de credinta si a traditiilor noastre ortodoxe stramosesti de-a lungul generatiilor (ce inseamna sa fii ortodox, cine suntem, care este istoria neamului nostru si in ce credem si nu in ultimul rand care este menirea noastra). Totodata copiii vorbesc si limba romana si se familiarizeaza cu datinile si obiceiurile romanesti. Alaturi de educatia de acasa din familie, Scoala Duminicala intareste si implineste cuvintele Mantuitorului Hristos care ne porunceste: "Lasati copiii sa vina la Mine!" (Matei 19,14).
Reamintim cu aceasta ocazie tuturor ca Scoala Duminicala are loc duminica dupa Sfanta Impartasanie in sala parohiala. Lucia Crivineanu se ocupa de cei mici sub directa monitorizare a preotului paroh. In fiecare duminica, catre sfarsitul Sfintei Liturghii, dupa Sfanta Euharistie, in jurul orelor 11:30, cei mici merg in sala parohiala unde incepe programul de educatie religioasa in limba romana si engleza. Facem cu aceasta ocazie inca un apel la participare si multumim parintilor pentru responsabilitatea de a-i face pe cei mici partasi la viata spirituala ortodoxa (liturgica si invatatoreasca).